Se afișează postările cu eticheta varsta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta varsta. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 aprilie 2026

Joc și joc

Nu mă pricep la fotbal, mai pricep ceva despre oameni. Cred că se știa în jur că este de sacrificiu. Ei, de meserie, știu șansele.

Echipa avea nevoie de timp să crească. Nu avea cine să preia sarcina dificilă sau era păstrat pentru reconstrucție, după.

A vrut să se retragă. Ar fi încurcat schema de joc: altul între cei doi, unul în teren, celălalt la încălzire?

Jocul pare pe margine dacă nu în afară. Se pare că n-a mai fost jucat anterior, a jucat bine, în afară. 

Jocul consumă, supără faza, naște sau agravează probleme de sănătate, dărâmă sau măcar clatină.  

Timpul trece, se adună, sperie.

Cu urări  de sănătate și viață lungă celor care se îngrijesc de vârstă! 
"O părere pe zi", 382, Trădare 

miercuri, 18 martie 2026

Nu "fan", de mult timp adult orfan

 Interviu cu mama premierului, comentarii, nuanțe. 

Reacții, uneori copilărești, ale celor care mai sunt copiii unuia sau ambilor părinți, îi au adică "pe pământ, nu în gând". 

Premierul, ca orice fiu în apărarea mamei sale, nu tocmai încântat de cadoul surpriză.

Surpriză și pentru noi, deși au mai fost interviuri cu alți părinți, mama premierului. Simplă, sinceră, cu judecată și longevitate sănătoasă, a fost ca o încurajare, demonstrație că "vârsta e doar un număr".

O constatare? 
Premierul e bogat, primește oricând cel mai scump și sincer cadou: sfatul, îmbrățișarea mamei. 

O urare.
Să  îi ureze mama lui, mulți ani, la mulți ani!

(O precizare: nu "fan", de mult timp adult orfan).
"O părere pe zi", 368 

miercuri, 17 decembrie 2025

La coadă

Poveste cu tâlc. Decembrie, frig.  Într-un magazin, la coada formată la ambele părți ale tejghelei, cu permisiunea doamnei din spatele meu - care nu avea nimic împotrivă - am  rugat o doamnă să treacă în fața mea.

Volubilă, cu un domn alături - mai tânăr? - mi-a povestit că a fost internată, la pat,  patru luni. A răcit.

-Am casă la Brașov. I-am invitat pe toți și m-am îmbolnăvit. Ce să fac?

Am vrut să îi povestesc de doamna cealaltă - era cald și frumos afară, vară -  cu casa la Sinaia, vecină cu ... vedeta locală a acelor zile, primarul.

Doamna mi-a spus că după ce a iesit din spital a fost să se tundă.

- Acum nu, acum am peruca. Îmi stătea părul... După atâta spital! ...Am o vârstă, știu, n-am ce face, dar nu vreau să fiu urâtă, urâtă nu!

Doamna de decembrie, cu casă la Brașov, ca și doamna de iulie cu casă la Sinaia, ca și doamna din autobuz care  avea grijă de soțul iubăreț pe vremuri, ca și doamna ... și atâtea alte doamne: suple, simple, elegante, educate, coerente cum au fost mereu, peste optzeci; cea din magazin mai tânără, 84, celelalte 86, toate cu aspect de 68.

Și domnul mai tânăr decât doamna? L-am menționat așa, de dragul poveștii. A și spus doamna, fiul, "băiatul mamei" cu tâmple cărunte.

Doamna din spate ne-a spus că mama ei are 95.  I-am spus câ trebuie să fie fericită, alții nu... 

I-a și repetat doamnei din fața mea, credea că n-a înțeles bine.
 ...Luați exemplu. Altfel, fericiți cei cu părinții alături!
O părere pe zi 266 Trădare