Călător. Ce știu eu? Ca fiecare, pe ale sale. Și angajatii, și beneficiarii, călătorii, au drepturi.
Nu au concurență. Angajator și angajați, i-ar fi învățat să rezolve problemele.
Unii, angajații, au adunat nemulțumiri privind drepturi restante și promisiuni nerespectate. Vor lua, la sfârșit de an, salariu pentru zilele de protest?
Ceilalți, angajatorul, au promis, nu au crezut, nu au soluții? Îi vor plăti? Nu au lucrat. Nici nu au consumat. Nici nu au încasat bani pentru biletele de călătorie, 3 lei "un capăt" sau "un drum", scumpite de curând.
Abonament înseamnă contract, plata în avans. După scumpire, ca după orice scumpire, după protest spontan, scade vânzarea. Călătorii nu cumpără abonament, ci bilete, "portofel" - plătesc o sumă la alegere și validează cardul la fiecare călătorie - sau plătesc din cont: să nu piardă iar zile de abonament.
Cine cedează? Unii nu demisionează, nu sunt demiși. Unii nu încetează fără rezultate. Ar deveni țintă?
În protestul spontan a câștigat concurența: taximetriștii. Au pierdut călătorii: au traversat orașul pe jos să evite cheltuiala. Dus - intors? Zilnic?
Concurența - firmă paralelă, privată, cu autobuze, cu același preț de călătorie, aceleași trasee - i-ar fi determinat, angajator și angajați la stat, să negocieze și să se înțeleagă.
- Ne iau călătorii? Ne iau banii. "Ne bagă în faliment".
Și cum să determini oamenii să circule cu transportul în comun - să crească numărul de călători - când nu se pot baza pe el?
Spontan? Pregătit. Se vor fi anunțat între ei, unii convinși, unii neconvinși, unii convingători.
Numărăm zilele până la reluare. Așteptăm anunțul. Nu doar că reiau. Anunțul prelungirii abonamentelor măcar cu numărul de zile de protest. Bonus?
O părere pe zi 268 Trădare